Rapitori vi se pregateste ceva !

Cu ceva vreme in urma am avut privilegiul sa-l cunosc pe Dan Stroborg, administratorul lacului Milotina. Ce m-a frapat a fost ideea de a intreba pescarii ce-si doresc de la o apa unde vor sa-si petreaca timpul si partidele de pescuit.
Adunand pareri de la pescari, aducand oameni de specialitate pe langa el si lucrand cu profesionsti inca de la creearea imaginii si pana la lucrarile administrative necesare locatiei, Dan a dat dovada de un interes extraordinar fata de ceea ce inseamna pecuitul sportiv si creerea uneia dintre cele mai interesante piste de pescuit la rapitori, unica din cate stiu in Romania.
Ca pescar de rapitor nu neg ca simteam lipsa unei astfel de locatii indiferent unde s-ar fi aflat.
Sa poti merge pe o apa unde sa nu fii deranjat si nici sa nu deranjezi pescari de stationar este fara doar si poate o dorinta care se regaseste des in sanul grupurilor de “rapitori”.

Anul trecut , Dan spunea ceva de genul:

„Este convingerea mea fermă că această zonă frumoasă, nedescoperită încă, se va trasforma într-o oază de bucurie pentru toţi cei pasionaţi de pescuit sportiv. Împreună cu oaspeţii şi prietenii noştri, vom dezvolta şi adapta serviciile noastre astfel încât să corespundă celor mai înalte aşteptări ale celor pasionaţi de Pescuitul Sportiv din România.”

Astazi cuvintele lui s-au transformat in certitudine si pentru astfel de oameni nu poti spune decat “jos palaria”.
Pe o suprafaţă de 70 de hectare in tandem cu vestiţii de altfel şalăi de Milotina acum se arata mai aproape decât oricând un vis devenit realitate, o pista exclusiv pentru pescarii de răpitori sportivi in sistem Catch&Release. Cu ceva ore bune in urma, mai precis ieri seara 05.03.2011 în lumina reflectoarelor ca nişte dive ale răpitorilor, 215 stiuci si-au facut aparitia pe “covorul rosu “de la Milotina .

vin vedetele

Toate numai una şi una, oricare dintre ele putând constitui pentru orice pescar de răpitori o captura frumoasa, iar dacă ar fi sa-l citez pe Luci cameramanul de la InfoPescar prezent şi el alături de noi, “şi cele mai mici sunt mari …”  :-) )

Frumoase dintoase care abia aşteaptă sa simtă adrenalina unui bungee jumping de şes s-au aliniat spre delectarea celor prezenţi si au trecut prin mâinile lui Răzvan Rosu, unul din arhitecţii acestei populari serioase, în apele îngheţate pentru moment ale Milotinei .

Fara doar si poate în condiţiile date Milotina va fi o pista serioasa pentru una din speciile ce pana acum au răspuns absent de pe lista competiţiilor din Campionatul Naţional de Spinning. Dorim sănătate celor ce le-au adus şi aşteptam cu nerăbdare sa se deschidă sezonul de pescuit pe Milotina spre a avea onoarea câtorva autografe din partea vedetelor cu dinţi !!!

Mai multe fotografii de la eveniment pe www.magiclakes.ro şi pe pagina de FaceBook

Fir întins !

Ovidiu14

8 Comments

    Foarte tare! Stiuci frumose si mari!

  • doamne ajuta!sa fie intr-un ceas bun!

  • 215 ştiuci + 215 ştiuci = 430 ştiuci/ 70 ha = aprox 6 ştiuci la ha.
    Asta dacă supravieţuiesc toate. E cam cu Carmol.

  • frati mai ai ? din cate stiu nu …ce bine
    fac eu cinste cu 2 sticle de carmol ca sa nu te mai chinui sa faci astfel de calcule gen Gica contra ….este tot ce ai gasit mai bun de spus …de apreciat

  • În nici un caz. Dar nici nu pot sa spun ca de mâine gata!
    Eu un foarte bun inceput pentru care patronul trebuie apreciat. Dar este atât: un bun început!
    Pe lângă continuare efortului mai trebuie ca şi noi pescarii sa păstrăm ce este în apa aia.

  • …in concluzie ..”un fleac”…sunt curios sitemul tau de referinta care este …lasand deoparte teoria de tip Caragiale

  • Nu are importanta sistemul meu … ca nu de asta vorbeam.

  • Frumoase dintoasele.Felicitari administratorului,exemplu demn de urmat si pt
    altii.Cind te gindesti ca tocmai ce o sa depuna icre hmmmm nu e tocmai rau.

Leave a Reply