La stiuca pe Snagov

Vara, vacanta, Snagov… ma trezesc intr-o zi caniculara de iulie, pe la ora 12,ca orice adolescent respectabil. Dupa ce-mi termin rutina de dimineata imi cantaresc atent optiunile: A) sa merg “la baie” cu prietenii; B) sa merg la internet cafe.
In timp ce ma confruntam cu dilema planificarii zilei,zaresc rezemata intr-un colt al camerei,lanseta de spinning,si,ignorand ora inaintata si caldura de peste 30 de grade,aleg noua aparuta optiune C) sa merg la pescuit.
Zis si facut! Imi iau lanseta,trusa cu naluci,minciogul si pornesc spre barca ce era ancorata la ponton. Ma urc in barca,si ii dau bice (la rame evident) spre un golfulet putin umblat,facand slalom printre salupele de sute de cai putere care brazdau lacul in lung si-n lat.
15 minute mai tarziu,iata-ma,am ajuns! Golfuletul era imprejmuit de padure si stuf,cea mai mare parte fiind umbrita de catre copacii inalti,mai putin zona din centrul golfului,unde razele soarelui inca mai ajungeau.
Fericit ca am scapat de soarele arzator,ma apuc sa pescuiesc in mal,pe langa structuri care imi dovedisera in trecut ca tin peste,insa fara mari sperante. Deoarece,pe cea mai mare parte a golfului apa era mica,acesta era acoperit de iarba,data fiind perioada anului in care pescuiam. Tatonez sistematic marginile paturii de iarba,dar,nimic! Ma gandesc: “Eh,la ce te asteptai ?”,cand,in partea din spate a golfului,zaresc un mic ochi liber de apa,luminat de razele soarelui.
Ochiul era foarte mic,cam 2,5 m lungime si 2 m latime,dar ma hotarasc ca arata prea bine pentru a nu planta o tabla chiar acolo. Incep sa ma apropii agale prin patura de iarba,deplasandu-ma cat mai silentios… Cand ajung la o distanta propice lansarii,ma opresc,si imi pregatesc planul de bataie. Apa era mica,nu avea mai mult de 40 de cm,suprafata tinta de apa,cam 5 mp. Hotarasc sa schimb Doligerul de 13 gr cu un Tac de 6 gr,gandindu-ma ca trebuie sa tin naluca in zona tinta cat mai mult,fara ca aceasta sa atinga fundul si sa se umple de iarba.

Cu o concentrare demna de un lunetist de elita,ma pregatesc sa lansez… totul ca la carte,imi aleg un reper de pe mal,imi reglez respiratia,si,Doamne ajuta! Un lanseu perfect! lingurita atinge apa la extremitatea din spate a ochiului. O rotatie de manivela si firul este intins,dupa care continui sa mulinez cat se poate de incet,fara sa las lingurita sa cada pe fund,in acelasi timp pompand din varful lansetei.

Inainte sa apuc sa termin a treia rotatie a manivelei,vad o forma galben-verzuie facand o volta in apa,exact sub lingurita mea. Instinctiv,intep! Victorie! Ancora se propteste ferm in coltul gurii,lanseta ia forma unei arcade,si incepe distractia. Dupa ce realizez ca am reusit sa pacalesc o cumatra,imediat ma gandesc ca nu am nicio sansa sa scot pestele din apa,date fiind conditiile in care pescuiam: iarba pretutindeni si nenumarate crengi de la copacii ce se aplecau peste apele golfului,insa,nu aveam de gand sa ma dau batut fara sa ma lupt!
Pestele incepe imediat sa ia fir de pe mulineta si sa brazdeze campul de bradis in toate directiile! Eu ma plimbam prin barca de la un cap la celalalt,incercand sa nu las firul sa se frece de fundul barcii,ajustand intre timp,constant,frana mulinetei. In mijlocul acestei lupte,revizionam in minte emisiunile lui Rex Hunt,in care spunea mereu ca atunci cand pestele trage,noi sa nu tragem,si mi-l imaginam vorbind,calm,cu camera,in timp ce avea la capatul firului un peste de cine stie cate kile’.
Dupa o vreme ce mi s-a parut ca fiind o eternitate (in realitate probabil nu a durat mai mult de 3 minute),pestele oboseste,si se opreste intr-un smoc de iarba. Atunci eu incep sa trag si sa mulinez,stiind ca atunci cand stiuca are “iarba-n cap” e ca si prinsa. O aduc langa barca si,manevrand minciogul cu o mana si lanseta cu cealalta,reusesc sa o ridic in barca. O asez pe fundul barcii,ii scot ancora din gura,si ma holbez la ea: “MONSTRUL!”. In aceeasi clipa ma gandesc ca am pescuit destul pentru ziua de azi,si hotarasc sa plec spre casa.
In timp ce vasleam fericit spre gloria ce ma astepta,aud strigate din padurea de pe mal: “E mare ?” , “Arata-mi-o si mie!” , “O vinzi ma ?” , “Cat vrei pe ea ?”. Aleg sa ignor toate interogarile si,cu privirea atintita la prada cu greu dobandita,imi vad de drum.
Dupa cantarirea oficiala de acasa,rezultatul: 4.2 kg,record personal pe Snagov si o experienta de neuitat.

9 Comments

    Bravo domnu’ Vlad! Vaz ca s-a marit concurenta la trofee!

  • Eh,asta nu-i o problema. Asa o sa ne straduim si noi mai mult!
    Poate facem si o pescuiala cand se dezgheata apele,cu pozele de rigoare. Stiu eu niste locuri secrete…

  • Locurile secrete le stiu si eu! Dar….sunt sub apa! :)

  • Mda… in cazul asta trebuie sa “vezi” cu jigul

  • ceva numit “poze” ai auzit ?
    si nu cu femei goale ci cu maimutze de snagov cu dintzi ascutiti :))
    bravo felicitari
    imi place ..tine-o asa inainte

  • Da,toata lumea a sarit pe mine cu pozele… din pacate n-am fost atat de inspirat incat sa-mi iau aparatul la mine (ma mir ca mi-am luat minciogul,probabil fiindca am patit-o de atatea ori inainte).

    In orice caz,pe viitor,aparatul o sa fie cel mai bun prieten al meu pentru ca acum am la cine sa ma laud :)

  • Am uitat sa mentionez ca povestea s-a petrecut acum cativa ani,cand eram mult mai novice la pescuitul de rapitor !

  • eeeee…..lasa ca o sa te vedem ce iti poate pielea!

  • “Vlad Matei – Regele Salailor”

    cat de curand…. :)

Leave a Reply