OPEN Dunarea Albastra … tătă

Odată cu încheierea anului competiţional, pentru uni un an bun , pentru alţi mai puţin bun, începem să punem la conservare recuzita competiţională şi să ne apucam de un pescuit mai relaxant, unde vom încerca noi tehnici, noi giugele, noi locaţii, in speranţa ca la anul vom fi mai buni.
Citim pe forumurile de specialitate, o invitaţie de participare de la vecini noştri bulgari, la un concurs de spinning de pe mal “Blue Danube Open 2010”, in data de 10.10.2010, organizat pe Dunăre in zona oraşului Marten, de “Dunărea Albastră” cu ajutorul membrilor “Spinning Club Old Vidrele ” din Bulgaria.
Pentru a câştiga cat mai multa experienta competiţională şi de a profita de ultimele zile de pescuit pe Dunăre înaintea veniri valului de cianuri provocat de catastrofa din Ungaria,hotăram să participam cu câţiva membri ai clubului: Marian Manea, Marius Paul şi subsemnatul, Liviu Voicu.

Asa ca Duminica dis de dimineaţă ora 6.00 , Manu ne aduna şi plecam spre Vama Giurgiu. Ora 7.45 traversam Podul Prieteniei de peste Dunăre şi constatam ca previziunile meteo erau bine previzionate: vânt, ploaie măruntă,
frig, 5-6 grade cu plus, destul de frig pentru jumătatea luni Octombrie.
Ora 8.30 suntem in Bulgaria şi ajungem la punctul de întâlnire pe malul Dunării in zona localităţi Marten.

Ţinând cont ca regulamentul concursului era destul de lejer, ne aşteptam la o participare destul de buna. In ciuda vremi de afara constatam surprinşi ca bulgari sunt mari amatori de spinning, asa ca in final pe listele de înscriere şi-au trecut numele un număr de 137 participanţi, dintre care 11 concurenţi din România şi 5 femei.
Asa cum am mai spus regulamentul a fost destul de permisiv, puteai pescui oriunde vroiai pe o lungime de aproximativ 2 km şi la o distanta fata de alt participant, la limita bunului simt. Limitele peştilor ce urmau a puncta erau de : Somn – 65cm, Ştiucă – 35cm, Şalău – 45cm, Avat – 25cm, Biban – 12cm. Concursul s-a desfăşurat pe parcursul unei singure manşe de 4 ore.
Dupa start Manu şi MelculBeat încep concursul in dreptul zonei de start, eu încep de pescuiesc într-un anafor cu 200 de metri in amonte.

Nu după mult timp înţeleg ca este foarte dificil pescuitul le jig de pe mal in acea zona (din barca cred ca era altceva). Colegi bulgari pescuiau cu linguri oscilante şi linguri rotative, după aproximativ o ora un sportiv bulgar reuşeşte să prindă in aproprierea malului o mârlită de aproximativ 100g. Schimb locul şi încerc să vad ce fac colegi mei. Manu era in drill cu o draguţă bulgăroaică ce ii smulgea un interviu pentru un post de televiziune bulgar Bulsat.
MelculBeat gândea o strategie pentru a prinde un peste ce putea să îl aducă pe podium. Datorita condiţiilor foarte vitregi de afara , organizatorul a decis ca va puncta orice captura indiferent de măsură. Pana in final noi nu am reuşit să prindem nimic, dar am asistat cu mare interes la entuziasmul pescarilor bulgari, care fără nici o miza şi in condiţii atmosferice vitrege, pescuiau cu gândul la trofeu.
Una peste alta , a fost un eveniment ok, unde trebuie să ii felicit pe organizatori, pentru ca au oferit posibilitatea de a participa la o manifestare de acest gen şi de a putea socializa cu alţi pescari.
Din cei 137 de concurenţi au reuşit să prindă numai 10 dintre aceştia, in total 11 peşti. Organizatorul a oferit premii: celui mai mic participant, celui mai bătrân participant, un premiu pentru miss pescărita Dunărea Albastra şi pentru locurile 1,2,3.

Clasamentul final arătând astfel:
1. Nikolai Ivanov – ştiucă 720g
2. Dimitar Dimitrov – ştiucă 620g
3. Diana Tsvetanova – ştiucă 420g

Leave a Reply