Cupa Periprava – MASTER

Un nou început

O ora de somn, trei ore drum, tone de bagaje carate nu au fost in stare sa ne alunge bucuria primei etape din Campionatul Național de Spinning NEUMARK, ediția 2012. Poate a fost iarna grea si lunga dar eu cred ca de vina este locul în care ne aflam: Periprava, Ultima Frontiera – revelația anului trecut, pista care ne-a redat încrederea in faptul ca se pot face concursuri fabuloase în Delta Dunării la știucă.
Periprava este o pista darnica dar care nu se preda repede primului venit. In primul rand exista doua piste total diferite: sectorul cu apa limpede si sectorul cu apa tulbure.
Pe sectorul cu apa limpede ni se desfășoară Delta in plenitudinea sa: japșe, stuf, apa neagra, nuferi. Tehnica este una adaptata unei ape invadate de vegetație in care nu ai la dispoziție decât 40-50 cm de apa pe verticala si o suprafața de câțiva metri pătrați. Se impune așadar o tehnica dinamica pe spatii restrânse, apropieri fantomatice de locul de pescuit si o mișcare continua.
Pe sectorul cu apa tulbure, Delta clasica dispare si ne aducem aminte de pescuitul știucii pe lacurile de câmpie. Apare jigul si pescuitul insistent pe o suprafață restrânsă.
Un succes in acest concurs înseamnă un echilibru intre cele doua tehnici total diferite. Si nimic nu este mai grăitor decât faptul ca din primi 5 clasați a primei manșe din ambele sectoare doar 4 sportivi au reușit clasări în primii 5 in manșă 2. Primii 4 clasai. Printre care si noul nostru coleg Cristi RIZEA. Este foarte ușor dar mai ales diferit sa vezi un concurs din postura de neutru. Strategia si tehnica ti se derulează prin fata ochilor si iti spui ca eu făceam altfel dar mai ales câștigam concursul asta. Dar cred ca mai bine ii las pe cei ce au concurat la acest concurs sa va spună ce au făcut ei si de ce:

 

Cristian RIZEA
locul 2 (mansa 1: locul 4; mansa 2: locul 1)

Dupa un an 2011 in care am facut tot ce am putut sa intru in jocul celor mari, Divizia MASTER, iata-ma la primul meu concurs: Cupa Periprava. Pfff!! Ce sa spun? Excelent! Singurul meu concurs castigat la Open a fost aici.
La stiuca am avut primul contact cu spinningul deci pot spune ca este una din specialitatiile mele. Eram “obligat” sa obtin un rezultat onorabil, pentru a confirma ca in toamna nu a fost o intamplare si ca imi merit locul in Master.
Intr-un scurt antrenament de vreo 4 ore, tinut vineri dupa-amiaza pe incinta 6,  observ ca vegetatia e inca jos iar momelile care fac legea sunt spinnerbaiturile si voblerele minnow cu bile.
Cu lectiile facute intru sambata dimineata pe apa decis sa fac o figura frumoasa.
Se da startul si plec in tromba spre locul cunoscut in toamna. Ajung primul! Perfect! Si ma apuc sa bat apa sau mai mult sa o zgarii. Rezultate? Disperant de slabe!!!!! Dupa vreo 3 ore jumatate, deznadajduit, cu doar 3 stiuci pe agrafe ies la masurat si ma decid sa schimb stilul (tactica). Ies in larg si caut stiuca acolo. Nimic!! Ma duc pe malul opus, intru in niste japse micute. Acelasi rezultat: 0!
Nu ma pot da batut si ma intorc pe locurile abordate de dimineata cu linguri, spinnerbait-uri si voblere. Armez un jig Gamakatsu de 5/0 cu o guma de 10 cm si lansez la buza stufului. Vine atacul si cea de-a 4 stiuca e pe agrafe, urmata indeaproape de inca 2 surate. Asta e! Am gasit-o!!! Pana la finalul mansei strang 12 stiuci si ajung pe un satisfacator loc 4.
Duminica incep in forta avand 5 pesti in primul sfert de ora dupa care pestele nu mai raspunde si ma decid sa ies la masuratoare. Acalmia care preveste furtuna continua. Trece o ora fara atac, dupa care incep sa pun stiuci pe agrafe. Incet si sigur strang alte 9 stiuci punctabile pe care le masor. Apoi inca 6 si din barfele auzite sunt foarte bine.
Ultimele 15 minute sunt o nebunie totala: iau cea mai mare stiuca din ziua aceea: 71 cm. Apoi inca una iar fluierul final ma gaseste cu inca una in minciog. Am 23 de pesti. Un rezultat excelent pentru mine.
Ies la mal si aud ca stau foarte bine, doar Petre German avand acelasi numar de pesti masurati. Se fac calculele si sunt castigatorul mansei. In clasamentul general locul doi este al meu!
Nu mai pot spune nimic! Chiar nu ma gandeam asa departe, un loc in primii 10 fiind tinta mea. Dar se pare ca am “facut figura”!
A fost un concurs perfect organizat, atmosfera extraordinara, destinsa .
Multumesc echipei CSPR pentru sprijinul acordat, lui Ilie si celor de acasa care m-au sustinut!
 

Ovidiu Ristivan
 locul 12 (mansa 1: locul 10; mansa 2: locul 3)

Mult asteptatul start al CNS de anul asta a venit inevitabil, si a inceput cu ce e mai frumos: Periprava. Mai exact Ultima Frontiera sau Mama stiucilor.
Nu voi intra prea tare in amanunte doar am sa subliniez ca atat de concentrat am fost in mansa 1 incat in loc sa ajung la statie unde doream sa pescuiesc am ajuns diametral opus … ceva gen Boanta Robert la Belis acum 2 ani dar el avea un motiv bine intemeiat: ceata. La mine ceata a fost pe busola si cu numai 2 oare inainte de final aveam 3 stiuci dupa ce batusem campiile rau de tot. Ajung in final la statie si culeg la foc automat 7 stiuci reusind ocuparea locului 10 in mansa.
Pentru a doua mansa am ales strategia mea dintotdeauna: daca majoritatea pleaca in stanga eu am sa plec in dreapta si invers. Asa ca am ramas aproape de mal in stanga startului unde dupa 2 ore am masurat 5 stiuci. Am continuat in partea pustie din dreapta a sectorului, fara nici un concurent aproape, pescuind pe o apa in general de 15-20 cm deasupra ierburilor astfel incat cu rabdare am reusit sa aduca la masuratoare inca 15 stiuci si am ocupat un multumitor loc 3 in mansa a doua si un 12 la general .
Am capturat pe langa stiuci si un coleg, prieten si pescar bun de stiuca, pe Cristi, Rizzotto cum ii zic eu, care s-a comportat ca un adevarat coleg de echipa alaturi de neobositul culegator de informatii si fotografii Ilie aka DJ Arnold.
De mare nadejde a fost si Liviu Voicu de la care am aflat cateva informatii de la tabara adversa avand in vedere ca el a pescuit singur in sector eu in acelasi sector cu Rizzotto!
Am pescuit foarte mult cu shaduri de la Mans, armate cu Gamakatsu de (3gr., nr. 4/0), cu ratling Attak  de la GIPO de 8 gr si cu spinerbait de la Berti.
Batul Boronul l-am impletit cu un fir G-line de 15lb. astfel incat nu am avut probleme cu agataturile, cu iarba incarcata pe naluca sau cu adusul stiucilor cu stop pe piept spre disperarea lui Dinu :-) !
Una peste alta le multumesc colegilor de club pentru atmosfera de care am avut parte, il felicit pe Rizzotto pentru rezultat si voua va urez fir intins!

 

Liviu VOICU
locul 15 (mansa 1: locul 6; mansa 2: locul 10)

Periprava, Ultima Frontiera, asa cum constatasem si anul trecut este o locatie de vis unde orice pescar asteapta cu nerabdare sa ajunga sau sa revina. Asa a fost si cazul meu dupa mai multe luni de iarna si inactivitate in pescuit, ardeam de dorinta sa revin la Periprava sa ma reintalnesc cu incintele din locatie , cu pasarile si mai ales cu stiucile. Aflasem ca stiucile se prind mai bine pe sectorul 1 (incinta nr.9) unde apa este mai mica, vegetatia abundenta si apa foarte limpede. Pe sectorul 2 (incinta nr. 8), apa este mai tulbure, substratul mai nisipos, stuf mai putin ( majoritatea in maluri) si apa ceva mai adanca.
In prima zi de concurs urma sa intru pe sectorul cu apa limpede unde anul trecut datorita lipsei de experienta in pescuitul in Delta nu reuseam sa prind decat 2 stiuci, cu alte cuvinte emotiile mele erau si mai mari.  Nu aveam nimic de pierdut asa ca am intrat in mansa 1 doar cu gandul sa pescuiesc … doar sa pescuiesc si asta fara nici un fel de stres. Un lucru bun era faptul ca dupa prognozele meteo, sumbre, cu multa ploaie, vremea era deosebit de frumoasa cu soare si adieri firave de vant.  Un bun prieten mi-a sugerat sa incerc in zona nuferilor unde existau informatii de la cei ce au fost la antrenament ca s-ar prinde bine. Dupa fluierul de start am plecat spre accea zona, am ajuns primul , dar … nu vedeam nuferi. Stiam din auzite ca acolo ar fi trebuit sa fie! Am ancorat si surpriza! Nuferi erau sub mine dar aveau deasupra si 30-40 cm coloana de apa. In zona au mai venit inca 3 barci, erau baietii de la WFT ce  au fost la antrenament in zona cu 2 saptamani in urma.
Am inceput sa pescuiesc cu spinerbait de la Berti si swimbaits Lake Fork 4,5” armat pe ac de offset Gamakatsu 5/0. In zona nu era niciun fel de activitate, incet incet, barcile dispareau. Asa ca am hotarat sa plec si eu. In drum spre al doilea punct de masurare, m-am oprit in mijlocul canalului, am montat swimbaits-ul pe “ranga” Berkley Puls si dupa cateva lansari am reusit sa prind si primele doua stiuci din mansa, micute dar punctabile. Am schimbat locul si am ajuns in dreptul celui de al doilea grup de nuferi din zona. Stiucile erau ceva mai mofturoase in zona asa ca trebuia sa fac o schimbare. Am observat in zona o gramada de alevini ce inotau in bancuri. Inainte de masa, Dinu imi imprumutase un vobler de la Sebile (Sea Minnow) ce nu coboara foarte mult in adancime, evitand astfel agatarea lui in plante. Dupa cateva lanseuri am observant ca stiucile erau ceva mai interesate si urmareau naluca pana in aproprierea barcii, dar fara a ataca decisive. Trebuia o schimbare, asa ca am cautat in trusa o alta solutie, si pentru a nu pierde voblere foarte scumpe in vegetatie am zis sa incerc ceva foarte ieftin, voblerele Rattling  Attack in variantele de 5 si 6 cm. Sincer am fost neincrezator in solutia aleasa, dar dupa numai doua lansari a venit si prima stiuca … si au mai urmat si altele pana in finalul mansei cand am strans 17 punctabile cu care am terminat pe locul 6 in grupa.
In seara zilei de sambata, impreuna cu colegii de la echipa de Darts Pescarii ( Lungu si Cristi de la Drill, Ovidiu de la PeApa.ro si eu de la CPR), am organizat un concurs de darts unde au participat majoritatea concurentilor prezenti la Periprava.  M-a bucurat faptul ca lumea s-a distrat si am reusit sa aducem o farama de voie buna si in competitiile de la Master.  Dupa mai bine de 4-5 ore de Darts, in jurul orei 12 noaptea am stabilit si un castigator: Sever Grosu, ce s-a impus in finala in fata unui vesnic adversar: Ovidiu Bradatan. A fost o seara frumoasa, urma o alta mansa decisiva in stabilirea ierarhiei concursului la stiuca.
In mansa a doua am intrat pe sectorul cu apa tulbure, unde conditiile de pescuit erau total diferite fata de prima mansa si aveam nevoie de o alta abordare. Colegii, Ovidiu 14 si Cristi Rizea, m-au informat ca rezultatele lor din prima zi s-au bazat pe pescuitul la naluci soft.  Am tot umblat in diferite locuri in sector, dar fara rezultat. Am incercat in zona in care se face legatura intre bazinul 8 cu 9 si am reusit sa prind 2 stiuci pe acelasi vobler  Rattling de la  Attack. Am vazut ceva activitate in stuful de langa dig, asa ca am schimbat tactica si am pescuit cu softuri de la Manns’ de 8 cm armate pe jiguri Gamakatsu nr. 5/0 de 5 grame. Am periat aproape toate ochiurile din braul de stuf, am ratat la minciog 3 stiuci si am reusit sa aduc in barca inca 6 pesti. Cu un total de 9 stiuci in mansa 2 m-am clasat pe locul 10 in grupa si pe locul 15 in clasamentul general.
A fost un concurs frumos de unde am reusit sa invat foarte multe lucruri de la pescari cu experienta mai mare, ce cu siguranta imi vor fi de folos in continuare.

La final

Nu pot decât sa mulțumesc gazdelor noastre pentru ospitalitate dar si pentru grija lor (aproape obsesiva) pentru pești si apa. Trebuie sa menționez si excelentul rezultat al lui Eugen German care reușește sa corecteze recordul național a competițiilor de spinning ridicând ștacheta la 105 cm. Personal cred ca doar Periprava ne va da un nou record. De ce nu in toamna la concursul diviziei OPEN.

La puncte slabe (sa nu zic execrabile) intra administrația locala a TULCEI. Care se încăpățânează ca pune garduri, polițiști locali si taxe exorbitante în drumul turistului spre Delta Dunării.

Așadar felicit câștigătorii si mulțumesc tuturor celor care au făcut posibila o noua etapa de vis la Periprava. Ne vedem în toamna deci.

 

Cei cu fibra asta de sticla ?

Nici aici, nici aici … acolo ?

Hai la tata……!

Liviu …dresorul de stiuci (stiuca e mare…..dar si Liviu)

Cum adică 39,9 cm ?

cu de asta mici se câștigă concursul …

ninja ?

a nu … era doar 14 undercover … heavy undercover

/p>

Dinu adevaratul ninja Gamakatsu la Darts

vedeta! ce vrei ?

or ajunge?

 

dar astea?

sau astea?

Nu e ma aici! Sa mai insist? Doar 100 de lanseuri si ma mut!

8 Comments

    Un concurs reusit. Felicitari castigatorilor, organizatorului si participantilor!

  • Bravo baieti, ati facut o figura frumoasa!!!!!!!

  • Felicit in primul rand CPR pentru transferul facut, unde mai pui ca a fost si liber de contract!!! Rizea inscrie la primul meci pentru CPR!!! Felicitari!!!

  • Bravo baieti ! Un rezultat remarcabil !

  • Multumim mult!

  • Nu ma pot abtine,si va felicit din toata inima pentru rezultatele obtinute dar si pe Stefan pentru ca a rezistat eroic in tribunele spiningului de elita doar in calitate de spectator-organizator!!

  • Multumim Silviu! Te aşteptăm la Sarulesti

  • Multumesc baieti si sper ca viitorul sa sune si mai bine :)

Leave a Reply