O poveste cu 1.000 de locuri de şalău şi somn dar şi un final dramatic – Silviu NEAGU

Pana acum am crezut ca nu mai am nimic de admirat vis-à-vis de locuri noi de pescuit. Nimic mai gresit!
Dunarea la Cazane nu are egal, atat din punct de vedere al peisajului care iti incanta privirea si sufletul, cat si din perspectiva pescuitului atat la pesti pasnici, cat si la rapitori, atat cu momeli naturale cat si cu naluci artificiale.
Drumul spre Cazane a fost fara peripetii, mai mult : datorita unei conjuncturi fericite am nimerit chiar la ora mesei la niste cunostinte a prietenului Mircea Rosu si ca orice masa la care esti invitat la pescuit, nu poti refuza, adica mana cereasca. Intratul pe apa se face rapid, eu fiind singur cu barca de concurs la salau,

Mircea cu Cosmin cu barca mare hotarati sa prinda cei mai mari somni chiar pe cursul navigabil.
Intram pe apa ne despartim. Intru in cazane si mi se schimba tot scenariul de pescuit pentru ca nu pot sa pescuiesc.

Intrebare: De ce? Pentru ca dupa ce am mers cu barca 500 m si n-am gasit pesti, deodata am ajuns langa peretii stancosi si s-a innegrit sonarul. Pesti pe toate palierele, si numai pesti mari. La 5m, 10m, 19m, 24m adancime.

Mai adanc n-am fortat sansa. Toti lipiti de munte. Intre ape nimic. A inceput sa se intunece si eu nu am aruncat undita. Pur si simplu nu m-am putut hotari unde sa ma opresc.M-am ancorat intamplator la apa de 10-12 m si am dat si am dat.BUF BUF BUF-3 muscaturi, 1 salau punctabil si s-au intamplat doua lucruri deodata:a rasarit luna si a aparut politita de frontiera pe apa cu reflectorul lor minunat. Ne-am salutat, eu din mana ei din reflector. A plecat politia am plecat si eu. Nu m-am putut opri intr-un loc.

Eram cu gatul ca un girofar, cu ochii pe apa , pe sonar, pe munte sa nu ma apropii prea tare si pe luna plina care ma fascina.Un peisaj nocturn care iti da fiori: stanga munte, dreapta munte, sus luna, eu pe apa cu valtori si apa de 10-50m adancime. In unele locuri sonarul se facea negru de pesti si numai pesti mari. Nici nu stiam ce sa fac, sa pescuiesc sau sa ma plimb si sa invat locurile pentru a doua zi. Am ales sa ma plimb. Dar ce sa tin minte, ca tot malul erau locuri din doi in doi metri: praguri de la 2 la 6, de la 4 la 9 s.a.m.d. 70% din ele populate.
La un moment dat am ajuns la Pestera Ponicova, intrarea de pe apa (vezi Google Earth poze Pestera Ponicova). Doua gauri negre se cascau in munte la lumina lunii cu intrare de pe apa.
Am stat 5 minute la intrare , m-am uitat cu lanterna inauntru, n-am inteles nimic si am abandonat tentativa de patrundere pentru ca era prea intuneric si eu am mers la pescuit nu sa fac speologie. Pe la 12 noaptea m-am intilnit cu Mircea si Cosmin si ne-am hotarit sa mergem la culcare.
Somn scurt, ora 5,iesire pe apa. Glont pe directia studiata noaptea. Prind doi salai deodata dupa care am doua muscaturi criminale la apa de 10-12m. Le ratez pe amandoua. Vorbesc singur. Insist 30 min. in acelasi loc dar nu se mai intimpla nimic.

Plec mai departe sa caut alt loc dar se intimpla acelasi scenariu ca si cu o seara inainte: locuri, locuri, unul langa altul, altele noi si nu ma pot opri. Vizionez, vizionez, vizionez.

Ma fascineaza peisajul, ma incita imaginea de pe sonar. Imi propun ca dupa pauza de pranz sa fac mai multe poze.
Imaginatia te poate duce oriunde daca incerci o corespondenta intre structurile de deasupra luciului apei si cele de dedesupt privind maretia muntilor din cazane
si volburile de pe apa.

Opresc la intamplare constatand ca s-a facut 12.00. Arunc de doua ori: buf un salau frumos!
Apoi ma intalnesc cu Mircea si Cosmin si plecam sa servim pranzul si sa ne odihnim dupa masa, propunandu-mi sa fac un pescuit adevarat spre seara pana noaptea tarziu stiind ca este luna plina si conditiile meteo sunt favorabile. Totodata am sperat ca studiul individual sa terminat si am invatat ceva din cele doua reprize de plimbari. Trece pranzul si odihna si incep sa ma pregatesc. Aleg cu atentie nalucile castigatoare, jigurile potrivite si cobor la barca cu moral de invingator pregatit pentru o super-partida.
Stupoare! Era sa fac infarct. Compartimentul din fata al barcii era spart la imbinare. Am facut o greseala de ucenic, uitand sa scot putin aer din barca la ora pranzului cand barca era trasa sus pe mal si stand la soare la 32 de grade. Noroc ca n-a fost nimeni pe langa mine atunci. Am vorbit singur vreo 5 minute si ceea ce urma sa fie un pescuit de gala s-a transformat in lungul si chinuitorul drum spre casa, cu multe impachetari, in lunga zi de 13 August.
Mi-am jurat ca va veni si repriza a doua si chiar foarte curand!!!

2 Comments

    Frumos! Sper sa repari barca cat mai repede si sa ne povestesti si continuarea cat mai repede!!!

  • chiar,k altfel iti uram de altele dak ne lasi sa murim de curiozitate!

Leave a Reply