Periprava: aventuri la capătul lumii – Viorel MARIN

VIOREL:
Pregătirile pentru a doua etapa din campionat mi-au ocupat tot timpul liber. In urma antrenamentului, alături de Ovidiu 14 şi prietenul Dorian,am vazut cam ce vor ştiucile de la Periprava, asa ca am plecat cu speranţă şi încredere în nălucile alese, unele de producţie proprie.
Plecam din Bucureşti în aceeaşi gaşcă: Ovidiu 14, Dorian, eu şi speranţele. Drumul pana la Tulcea îl facem în maşina lui Dorian, înghesuiţi printre baterii, tuburi cu lansete, bagaje şi canistre cu benzina. Discuţiile se poarta pe tema locurilor si a nălucilor secrete, dar si pe seama vântului, care bate din ce in ce mai tare cu cat ne apropiem de destinaţie. Ne facem griji ca vom avea valuri mari pe Dunăre, asa cum am păţit la antrenament, când am avut valuri de peste 1.5m si vant de peste 70 km/h. Dar avem mare încredere in Dorian care s-a descurcat excelent si am ajuns teferi. Ajungem in Tulcea. Si avem noroc … bate vantul dar nu de speriat.
Sus in barca si drum intins la Periprava. Ajungem primii. Sylvain ne asteapta la ponton. Încărcăm bagajele şi la hotel. Avem marele avantaj ca am inchiriat barci si am scăpat de o corvoada. Închiriem si o masinuta electrica, sa avem cu ce ne misca si plecam la barci. Din nou vant. Nu e un semn bun, dar asta e.
Motoarele pe barca, ancore, veste, numerele de concurs si am terminat.
Intre timp soseste si Doctorul. Vorbim cu Sylvain si plecam la pescuit pe un canal sa vedem ce si cum. Dorian prinde prima stiuca. Soseste si Misu Sofonea. Prindem stiuci si bibani dar ne sacaie vantul. Soseste si grosul concurentilor cu arbitrii si incepe amenajarea taberei. Seara se serveste masa si trecem la discutii despre strategii, naluci, table si bere pana târziu.
Sambata, cafea si fuga la barci unde e vânzoleală mare. Intru cu Ovidiu 14, Dinu si Melcu pe bazinul 8, care in antrenamente a dat multe stiuci. Aranjez cu Ovidiu sa se duca la statie, eu sa ma duc pe un capat inchis de canal si sa ne anuntam daca e si unde e mai bine. Doctorul intra pe bazinul 9, il sfatuim sa bata un colt de canal si japsele, locuri care in antrenamente au dat foarte multe stiuci, convinsi fiind ca va ajunge primul pe loc datorita celor 6 cai frumosi ai motorului Torqeedo. In paranteza fie spus nu prea a ascultat sfatul nostrum.
Incepe mansa, si spre norocul meu nimeni nu vizeaza locul pe care l-am ales. Ma opresc la inceputul canalului si cu Sylvain ispectator pe mal, ratez 4 stiuci in 5-6 lanseuri. Sylvain isi pune mainile in cap la ultima stiuca scapata. S-a vazut ca era mare dupa cum a reactionat GL2-ul.
Ma duc pe capatul canalului si incep sa schimb naluci. Nici un atac. In 2 saptamani s-a ridicat mult vegetatia si mai bate si spurcatul de vant. Bag un BTS si am primul atac, da pe fir ca salaul. E maraita dar bag pe agrafe o stiuca de 3kg. Ma rog sa nu mai vina din astea, mai bine 3 la kil. Vine si Sabin, se aseaza bine in coltul canalului si pacaleste una pe lingura. Trec pe Relax Kopyto, si urmeaza a doua cumatra. Taci ca e bine. E maraita, bate vantul. Deci e mai jos si da in ceva cu bataie pe cadere. Sabin pleaca dar apare prin stufuri Mircea Ciobanu, care bate un golfulet si scobeste o stiuca de aproape 5kg. Sa  fie la el. Eu vreau mai mici si multe. Il vad pe Mircea ca sta in picioare in barca si face poze la stiuca. Uite pentru ce au timp unii.
Mai schimb locul cu 4-5m si am un rateu pe Minnow Spoon de la Rapala. Deci te dai si la asta? Bineeeee. Plec spre capatul canalului, vorbesc cu 14. A prins dar nu e loc pe langa el. Ii spun lui Mircea ca plec la masura, prima stiuca a luat-o in gat si a dat ceva sange. Imi e teama ca moare. “Si a mea a facut tot asa dar am spalat-o si e OK” spune el. Deci, fac baie stiucii, o spal de sange si ma gandesc ca o stii Mircea ceva. Daca tot am plecat ma duc spre capatul canalului cu gandul sa incerc si pe platou, dar acolo bate vantul rau, asa ca ma bag la 5m de capat si mai scobesc una. Vine si Mircea prinde si el. Apare Sabin si ne spune ca are una de 90cm. Bravo lui. Mai am cateva atacuri si cand am facut 5 bucati plec la masura. Ajung la ponton,trecand pe langa Bogdan Cheta,care pescuieste aproape de punctual de masura. Oare stiucile intepate, tinute pe agrafe, plimbate si eliberate mai pun botul la inca o pacaleala? Ma rog strategia lor. La punctual de masura nu e arbitru, strig, fluier. Nimic! Verific sirul si constat ca prima agrafa e desfacuta si stiuca a evadat. Nu are rost sa o dau in urmarire, asa ca fac un lanseu si culmea, iau o bucata. Or stii ceva WSB-istii astia sau exista Cineva acolo sus.
Vine arbitrul … masor si fuga inapoi pe primul loc, unde Mircea bate paralel malul cu Sosy, capul ala de stiuca cu o coada enorma si culmea, prinde o bugata mare, pe care o scapa din cauza minciogului pierdut. Bag repede monstruozitatea si mai pun o cumatra pe sirul care a suferit unele imbunatatiri si acum nu se mai desface nici cu politia calare. 14 are 11 bucati, e loc pe langa el asa ca il las pe Mircea si plec spre 14. Pe drum dau peste Dinu, care avea o bucata, vad ca da cu iubirile lui pe off-set, ma intreaba cate am. Ii spun si nu am avut impresia ca se bucura. Ii spun sa bage Kopyto pe jig 3-5g si imi spune ca nu are jiguri. Chiar imi pare rau ca nu am cum sa ii dau, ca sa vada ca nu mint, ma asez iar pe locul din capatul canalului unde am cateva rateuri. Dar  prind 3 stiuci si ii demonstrez ca am dreptate cu Kopyto. Hai repede la masura si fuga la 14 ca asta e in stare sa ia toate stiucile din zona. Gasesc un loc undeva sa ma bag si pe cine vad pe canalul de la statie? Monsieur Bunghez! Stie omul.  A fost la antrenament si a vazut ca e bun locul. Pun o naluca de la Lake Fork (prietenii stiu de ce) si la prima lansare imi ia coada. Deci e aici! Lasa ca te pacalesc eu! Insist! Degeaba insa! Plec pe o zona in apropierea careia bananaia Melcu. Ma ancorez si scap la minciog o stiuca buna. Ghinion de nesansa. Bag Minnow si lansez prin mijlocul balariilor. Am un atac si imi ia manivela din mana, cum din obisnuinta nu dau cu antireturul pus. Ma uit cum ia fir si manivela se invarte in draci. Reusesc sa prind manivela, intep, o tin cateva secunde in lanseta care gemea, mai ia fir din frana si se duce. Al dracu antireturul asta. Imi promit sa dau cu antireturul pus. Fac cateva lanseuri si cum e normal revin la vechea obisnuinta, de…..cal batran in buiestru! Se fluiera sfarsitul mansei. Strang totul, nalucile la sacosa sa nu se vada, il adun de pe drum pe Sorin Moldovan, ramas fara baterie si trec barca in bazinul 9.L a mal aflu ca nu stau prea rau, 14 a ramas cu 11, Dinu cu una, Melcu 5, eu 9 si Doctoru a punctat cu 5 ca 4 i-au desfacut agrafele si au plecat in treaba lor. Urmeaza masa, concursul sponsorizat de Fish Shop, discutii, strategii pentru mansa a doua, impartit de gume si jiguri, secrete transmise in soapta si hai la somn.
Duminica, mansa a doua. 14 vizeza un capat inchis de canal unde am prins in antrenament. Dinu nu stiu pe unde o sa se bage. Melcu incearca sa ajunga in locul unde s-a prins in prima mansa bine, acolo unde trebuia sa stea Doctoru. Eu ma gandesc sa ma bag in japse, cu toate ca stiucarul Doctoru nu a facut mare branza cu o zi inainte. Plec de la start in urma lui Andronic, Somesan, Bunghez care utilati cu Torqeedo ne lasa mult in urma. Merg bara la bara cu Melcu dar vine tare din urma Arif care ne depaseste si ma gandesc sa raman pe canal. Tot gandindu-ma ajung la 150-200m de capatul canalului, ma intorc sub privirile intrebatoare ale colegilor. Fortez prin stuf, 55-ul toaca trestia ca o drujba si iata-ma in japse. Liniste … nu e nimeni. Dar bradisul e patura la suprafata. Bag Minnow si la prima lansare am un atac dar o scap. Fac cateva lanseuri foarte departe … nimic. Bag Lake Fork si imi da in varful lansetei … teapa … minciog si ii da drumul. Ma supar pe guma si trec la Minnow. Iau una si scot ancora. Am grija mare cu sirul sa nu pierd stiuca in balarii. Pescuiesc dus de vant fix spre punctual de masura. Apare din stufuri Csaba Imreh care ma intreaba ce am facut. Ii spun ca am luat una si ma duc la masura. Incep sa pescuiesc spre coltul canalului, la pomul laudat, dau numai cu Minoow prin toti nuferii si am un rateu. Aajung in colt unde e mare aglomeratie: Laurentiu troneaza pe locul cu pricina, Somesan fix la punctual de masura, Cheta si Bunghez la buza nuferilor. Nu ai unde sa te bagi. Asa ca ma asez la intersectia canalelor. Vorbesc cu 14 care are 2 bucati si spune ca nu ii mai da. Schimb mai multe naluci si prind un biban frumos. Apare All Blacks fluturand 4 lansete cu gume si pescuind cu Spinner Bait. Auzise el ceva! Stau pe loc jumatate de ora si dispar prin stufuri sub privirile stupefiate ale lui Vijelie. Lansez pe unde pot si nu am nici un atac, dau peste Bunghez care nu avea nimic. Ma asez pe primul loc, unde am avut atacuri si nu am nici o prezentare. Se aud voci prin trestii si apar Sabin cu Mircea care cautau coltul canalului. Nu mai stau si ies in canal in apropierea lui Radu Vlasiu. Bag Kopyto si la a doua lansare scap o bucata de vreo 2kg la minciog. Vorbesc cu 14 si il chem pe canal unde ia si el 2 bucati frumoase. Plec mai departe si reusesc sa mai iau 5 stiuci in care una de 74cm, dar am si 6 scapate la minciog. Daca ramaneam pe canal din prima cred ca era mai bine dar m-am gandit ca e multa vanzoleala si nu va ramane aici. E clar mananca prost dar sunt multumit cu un loc sase pe mansa. Se termina mansa. Iesim unii veseli altii tristi. Doctoru a avut 5 stiuci in 8, Ovidiu 4 bucati, eu sase. Ne strangem bagajele si plecam repede sa nu se schimbe vantul pe Dunare. Aflam pe drum ca eu am iesit pe locul 10 la general iar 14 pe 15. Am ajuns bine la Tulcea si la ora 22 eram in casa.
Multumim Dorian pentru drumul perfect si eu personal ma bucur sa am un prieten, de nadejde si de toata isprava, in tine.
Acesta a fost concursul de la Periprava, unul dintre cele mai frumoase de pana acum. O pista foarte buna pe care vom reveni cu placere, atat pentru stiucile sale cat si pentru ospitalitatea gazdelor … mii de multumiri Sylvain.
Felicitari celor de la liga implicati in organizare, Dinu si Boanta, multumiri Infopescar!

 

 

 

OVIDIU 14:
Dupa ce am vizitat incintele cu 2 saptamani inainte de concurs am stiut ca va fi o reusita avand in vedere numarul mare de stiuci prinse pe parcursul a 3 zile .
Alaturi de Dorian cosrsarul Thunder-Munder si de Matusalem Viorel am ajuns la Periprava cu ceva lectii facute .
Rezultatele obtinute pentru mine un multumitor loc 15 si un frumos loc 10 pentru Viorel au aratat ca antrenamentele sunt si vor ramane mereu un factor important pentru pescarii de competitie.
Cunsocand cat de cat pista stiam incotro sa o apucam atunci cand arbitrii vor fluiera stratul.
In prima mansa am reusit un loc 6 exploatand la maxim o zona de langa statia de pe incinta 8 mult incercata si in antrenamente .
La adapost si neoferind posibilitatea a fi impartita de prea multi concurenti , zona mi-a servit scurt 11 stiuci frumoase .
In a dou amansa intram pe o incinta mult mai grea si stiut deja fiind ca daca bate vantul stiucile se vor retrage in canale , fapt demonstrat si in antrenamente am reusit doar 4 capturi , cu una de 78cm si per total cu 15 stiuci am ajuns pe 15 general , un loc ce m-a multumit nefind un pescar ce cauta stiuca si in alte conditii in afara de concurs .
Plasticele de la Relax si LakeFork de la sponsorul nostru PeApa.ro m-au ajutat foarte mult . Faptul ca perioada in care ne-am aflat pe apa nu era una din cele mai productive pentru stiuca , fapt confirmat si de Sylvain administratorul acestor superbe locuri , a facut ca atacurile sa fie anemice , si acest fapt a dus si la scaparea multor stiuci .Am scapat foarte multe , pot spune ce de 3 ori mai mult decat am prins , si poate faptului ca nu sunt invatat sa dau debarbetat , dar asta nu e o scuza , luati-o doar ca pe constatare iar ca si concluzie , perseverenta si rabdarea au fost alaturi de noroc secretul acestui frumos concurs .
Sper ca pista sa se regaseasca si in anul ce vine in calendarul LRS , multumind pe aceasta cale administratorului de le Periprava , oamenilor de acolo si nu in ultimul rand organizatorilor .
La mai mare !

Stefan DINU:

 

2 Comments

    Felicitari! :) . Viorel cred ca are cea mai tare poza din concurs!

  • This content is excellent but I see that you aren’t using the full monetizing potential of
    your blog. You can earn pretty good promoting products related to health and
    beauty niche, don’t waste your traffic, just search in google:
    Polym’s earning ideas

Leave a Reply